Genunchiul care nu se mai îndreaptă

Artrofibroza genunchiului este limitarea amplitudinii de mișcare, în flexie sau extensie, produsă de fibroza țesuturilor moi apărută după o operație sau un traumatism. Apare cel mai frecvent după reconstrucția de ligament încrucișat anterior și după protezarea de genunchi. Diagnosticul precoce schimbă traiectoria recuperării, pentru că țesutul fibrotic devine rezistent la tratament pe măsură ce se maturizează.

Definiție

Artrofibroza — denumită în consensul internațional fibroză post-chirurgicală a genunchiului — înseamnă limitarea amplitudinii de mișcare, în flexie și/sau extensie, care nu se explică printr-un blocaj osos sau protetic, prin componente malpoziționate sau incorect dimensionate, prin material de osteosinteză, prin infecție, prin durere sau prin sindrom dureros regional complex, și care se datorează fibrozei țesuturilor moi, absentă înainte de operație [1].

Aderențele care nu limitează mișcarea nu sunt artrofibroză. Fibroza locală, fără restricție de mobilitate, este considerată fibroză locală, nu artrofibroză [1].

Forma spontană, fără traumatism sau operație, este extrem de rară. Practic toate cazurile apar după traumatism, infecție articulară sau intervenție chirurgicală [1].

Sub 3–6 luni țesutul răspunde. După, devine rezistent.

Consensul internațional este explicit: fibroza precoce, sub trei–șase luni postoperator, poate răspunde la kinetoterapie și la mobilizare sub anestezie, în timp ce fibroza constituită, „tardivă", este relativ rezistentă atât la kinetoterapie, cât și la mobilizare [1].

Pentru artroliza artroscopică, cele mai bune rezultate funcționale se obțin când intervenția are loc în primele 6–7 luni de la operația inițială; intervalul scurs de la prima operație este el însuși un factor de prognostic [2].

Fereastra nu se închide brusc. Dar se închide.

Cât de frecventă este artrofibroza?

Estimările variază între 2% și 35% după reconstrucția de ligament încrucișat anterior [3] și între 1,3% și 19,8% după protezarea totală de genunchi [4]. Variația mare se explică prin lipsa unei definiții unitare până în 2016 [1].

Datele cele mai solide provin dintr-o analiză pe 330.714 pacienți: proporția celor care au necesitat mobilizare sub anestezie în primele 6 luni a fost de 0,49% după reconstrucție izolată de ligament încrucișat anterior și de 8,00% după reconstrucția combinată a ligamentelor încrucișat anterior, încrucișat posterior și colateral [5]. Cifrele acoperă doar cazurile ajunse la o a doua intervenție; ratele reale sunt mai mari, pentru că majoritatea pacienților sunt tratați conservator și nu apar în statistici [3].

Referințe

1. Kalson NS, Borthwick LA, Mann DA, Deehan DJ, for the Knee Joint Fibrosis Working Group. International consensus on the definition and classification of fibrosis of the knee joint. Bone Joint J. 2016;98-B(11):1479–1488.
2. Kukreja M, et al. Arthroscopic lysis of adhesions and anterior interval release with manipulation under anesthesia for arthrofibrosis of the knee. Arthrosc Tech. 2019;8(4):e429–e435.
3. Usher KM, Zhu S, Mavropalias G, Carrino JA, Zhao J, Xu J. Pathological mechanisms and therapeutic outlooks for arthrofibrosis. Bone Res. 2019;7:9.
4. Moffatt F, Narayanasamy M, Smith B, Stocks J, Sheehan K, Sackley C, Hall M. „My bloody leg" — The lived experience of arthrofibrosis after total knee arthroplasty. Physiotherapy. 2026;130:101862.
5. Werner BC, Cancienne JM, Miller MD, Gwathmey FW. Incidence of manipulation under anesthesia or lysis of adhesions after arthroscopic knee surgery. Am J Sports Med. 2015;43(7):1656–1661.

Ultima revizuire a conținutului medical: 2026-08-09